top of page
Caută

Măsuri de siguranță pentru animale în sezonul artificiilor

Actualizată în: 1 dec. 2022



Urmează perioada sărbătorilor care, din păcate pentru animalele noastre, aduce și câteva probleme. Obiceiul de a pușca petarde și de a lansa artificii creează un mare stres pentru unii căței și pentru unele pisici. Chiar și păsările și unii copii sau adulți sunt afectați de acestea. Zgomotul este resimțit mult mai puternic de către animale, pentru că au auzul mai sensibil decât noi.


Mulți câini ajung să se piardă în perioada aceasta, fie evadează de acasă, fie se smucesc și fug când sunt la plimbare pe stradă sau în pădure. Multe pisici se pierd, fug de acasă sau sunt extrem de stresate in zilele de sărbători. Pot ajunge la distante foarte mari de casa sau se pot ascunde zile in sir in acelasi loc.


Cainele tau se teme de artificii și petarde? Pet Boutique îți oferă sfaturi care te ajută să îl ți în siguranță.


  1. În acestă perioadă, faceți tot posibilul să țineți animalele în casă sau într-un loc din care nu pot evada sub nici o formă când nu le supravegheți.

  2. Nu lăsați câinii liberi pe stradă, în pădure sau în alte locuri de plimbare neîngrădite.

  3. Țineți bine lesa când sunteți la plimbare. Se pot trage dintr-o dată și să vă ia prin suprindere. Adițional, puteți utiliza 2 lese, una atașată de zgardă, a doua de ham, iar pe una dintre ele o puteți atașa de cureaua de la pantaloni sau o puteți prinde în jurul taliei.

  4. Noi vă recomandăm ca o măsură extra de precauție zgarda personalizată cu nume și număr de telefon sau adresă. Este mult mai ușor să suni la numărul de pe zgardă, decât să duci câinele la veterinar pentru a fi scanat de microcip.

  5. Utilizați un dispozitiv de urmărire (tracker) atunci când ieșiți la plimbare. Daca detineti un smartphone Samsung Galaxy sau iPhone, puteți atașa un tag la zgarda sau hamul animăluțului. Conectati disponzitivul la aplicatia de pe telfon si veti vedea distanta pana la Tag si directia spre care trebuie sa va indreptati pe o harta.

  6. În 31 decembrie vă recomandăm să nu plimbați cățeii după lăsarea întunericului. Aveți grijă și de cățeii care stau afară, măcar o noapte oferiți-le ocazia să stea în interior (un garaj, o anexă a casei) sau asigurați-vă că nu pot evada din curte sau sări gardul.

  7. În casă puteți pune muzică care să acopere o parte din zgomotul creeat de artificii.

  8. Puteți să le oferiți cățeilor ceva bun de mâncare sau de ros în acestă noapte extrem de stresantă.

  9. Încercați să faceți desensibilizare pe tot parcusul anului, câteva minute pe zi. Ce înseamnă acest lucru? Puneți sunete de artificii în casă. Începeți cu un volum redus și creșteți treptat pe măsură ce câinele nu mai este stresat de acestea. Pe Youtube găsiți o selecție întreagă de playlist-uri.



Pisica ta se teme de artificii și petarde? Pet Boutique îți oferă sfaturi care te ajută să o ți în siguranță.

  1. Nu lăsați pisica afară din casă, mai ales când auziți zgomote de artificii/petade.

  2. Asigurați-vă că are un loc unde să se ascundă sau să se simtă in siguranță în casă.

  3. Vă recomandăm o zgarda personalizată cu nume și număr de telefon sau adresă, chiar și pentru pisicile ce stau exclusiv în casă. Se pot speria și pot ieși din casă.

  4. Utilizați un dispozitiv de urmărire (tracker) atunci când ieșiți la plimbare. Daca detineti un smartphone Samsung Galaxy sau iPhone, puteți atașa un tag la zgarda sau hamul animăluțului. Conectati disponzitivul la aplicatia de pe telfon si veti vedea distanta pana la Tag si directia spre care trebuie sa va indreptati pe o harta.

  5. În 31 decembrie vă recomandăm să lăsați în casă (un garaj, o anexă a casei) pisicile care stau afară.

  6. Încercați să faceți desensibilizare pe tot parcusul anului, câteva minute pe zi. Ce înseamnă acest lucru? Puneți sunete de artificii în casă. Începeți cu un volum redus și creșteți treptat pe măsură ce pisica nu mai este stresata de acestea. Pe Youtube găsiți o selecție întreagă de playlist-uri.


444 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page